Vacanta la bloc

Cand l-am cunoscut, Firas se mutase in casa noua de doua zile si visa la momentul asta de un an. Atat a durat amenajarea unei garsoniere dintr-un cartier „muncitoresc” bucurestean. „Nu vreau sa traiasca nimeni ce am trait eu.
Treceam pe-aici si-mi dadeam seama ca nu s-a schimbat nimic, ca solutiile tehnice sunt proaste, ca nu venise gresia… Muncitorii il minteau, arhitectul se hazardase la niste planuri care iti luau ochii pe hartie, dar dadeau erori in relitate, seful de santier il ducea cu vorba, iar prietenii lui din Dubai faceau saptamanal glume usturatoare pe seama lui: „Ma intrebau in fiecare weekend: nu ne chemi sa-ti vedem regatul, trebuie ca are 100 de turnuri pana acum. Si aveau dreptate sa rada de mine. In timpul in care eu am amenajat o garsoniera, in Dubai s-a ridicat o cladire de 80 de etaje.”


„Voiam sa fie simplu si totusi elaborat. Voiam sa para un spatiu mare, desi e o garsoniera mica. Voiam sa ma simt ca in vacanta, desi stau intr-un bloc care arata ca o puscarie.” Asta este tot ce i-a cerut Firas Hamze arhitectului…

Jos peretii!

Cel mai bun lucru pe care l-a facut a fost sa darame toti peretii care erau de separare. Nu a lasat decat grinda de rezistenta si a reorganizat spatiul pentru baie si cel pentru bucatarie. Zidul de sticla mata cu neoane incorporate a fost o nebunie. Ideea i-a placut foarte mult, dar pe parcurs s-a dovedit a fi o idee greu de implementat. A costat foarte mult si are cateva dezavantaje pe care acum, ca le stie, poate le-ar lua in considerare. Daca neoanele se ard, trebuie sa cheme o echipa sa detaseze sticla pentru a le schimba, nu o poate face oricine. Cu toate astea, recunoaste ca se potriveste perfect brief-ului lui. A vrut sa aiba o casa atipica, cu solutii unice pe care sa nu le fi vazut in alte locuri. A fost costisitor, dar efectul face toti banii.

FIIND UN SPATIU MIC SI CU PUTINA LUMINA NATURALA GARSONIERA AVEA NEVOIE DE SURSE INGENIOASE DE LUMINA. Una din laturile garsonierei este formata dintr-un capat in altul de un „zid” de sticla dublu in care au fost incorporate neoane. Dezavantaje? Costisitor si neoane complicat de inlocuit.

OGLINZILE MARESC SPATIUL SI FUNCTIONEAZA CA SURSA DE LUMINA REFLECTATA. Desi pare un perete din oglinzi, in spatele lor este un dulap urias, singurul spatiu de depozitare al garsonierei in care isi gasesc locul, de la haine si pantofi pana la documente, aspirator si valiza de calatorii. Dulapul este facut la comanda pana la tavan pentru a nu rupe efectul de spatiu dublu.

SUVENIRURI ESTIVALE
Pe orice plaja ajungi, aduna scoici, pietricele, stele de mare. Cu cat sunt mai exotice cu atat sunt mai decorative. Colectioneaza corali si nisip de culori diferite. Intotdeauna le poti gasi loc in boluri transparente cu amintiri de vacanta.

CULORI IN VALURI
Categoric albastru. Dar nu faceti excese; albastrul este o culoare rece, mai ales in combinatie cu alb. Firas a ales sa-l indulceasca cu nuante de gri, ca o furtuna de nisip. Griurile se pot rataci in bucati de tapet, canapea sau perne decorative.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comenteaza aici